Stabilitate în timpul Mari Depresiuni

Locuitorii din zonele rurale ale Americii au fost grav afectaţi în timpul Marii Depresiuni din S.U.A., o lungă perioadă de criză economică ce a început în 1929, odată cu prăbuşirea bursei de acţiuni. Timp de mai mulţi ani, Cargill şi-a finanţat reţeaua de silozuri de cereale independente.

Dar, până în 1933, un moratoriu bancar a restrâns creditele atât de mult, încât Cargill s-a confruntat cu propria perioadă de criză şi datorii. Preţurile culturilor scăzuseră cu mai mult de 60%, iar mulţi dintre aceşti proprietari independenţi de silozuri se apropiau rapid de faliment.

John MacMillan, Jr., care, la momentul respectiv, era directorul general al companiei, a realizat că respectivele silozuri de cereale puteau fi cumpărate extrem de ieftin. Dar alţii considerau că achiziţionarea silozurilor la preţuri atât de mici i-ar aduce companiei Cargill o reputaţie slabă în comunitatea rurală, în special după zeci de ani de strânsă colaborare cu fermierii şi cu furnizorii. Austen Cargill, cel mai tânăr fiu al fondatorului W. W. Cargill, a înţeles cât de importantă era comunitatea pentru Cargill şi l-a ajutat pe John Jr. să conceapă o soluţie care le permitea proprietarilor să-şi păstreze afacerea.

Compania a prezentat un plan de clemenţă, conceput să-i ajute pe operatori să se pună pe picioare şi, în final, să-şi redreseze activitatea. Proprietarii urmau să-şi vândă complet inventarele către Cargill, iar câştigurile aveau să fie utilizate pentru ştergerea datoriilor existente. După achitarea integrală, ei aveau să-şi recâştige proprietatea asupra bunurilor.

Era o rază de speranţă într-o perioadă înnegurată. Aproape toţi proprietarii abordaţi (79 în total) au acceptat oferta, iar silozurile au fost redenumite „silozuri comunitare”. În acea perioadă de criză economică, viziunea pe termen lung a companiei a oferit o mai mare stabilitate şi a creat o puternică loialitate între Cargill şi comunitatea agricolă.